ACUM
   Marţi, 23 octombrie 2018   9°C in Alba Iulia
Actualitatea religioasă
Redactia Radio

Adunarea festivă a celui de-al 41-lea Congres al Asociației Generale a învățătorilor din România

08 Aug 2018
20:18
    
    Miercuri, 8 august, a.c., la Casa de Cultură a Studenților din Alba, a avut loc adunarea festivă a celui de-al 41-lea Congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România. În perioada 6-9 august, Cetatea Marii Uniri a găzduit Congresul cadrelor didactice din România și al cadrelor didactice de etnie română de peste hotare, la care au luat parte câteva sute de învățători, educatoare, profesori de gimnaziu și liceu din toate județele României, din Republica Moldova (inclusiv regiunea nistreană), regiunile Cernăuțiului și Odessa din Ucraina și din Serbia dintre Timoc și Moravia.
    Printre invitații acestui eveniment deosebit s-a numărat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, care în debutul festivității a săvârșit rugăciunea de binecuvântare a lucrărilor congresului, după care a rostit un un vibrant cuvânt prin care a elogiat misiunea nobilă a dascălilor.
    Adresându-se numeroaselor cadre didactice, Ierarhul nostru a spus: „Învățătorii legau școala de viață și de societate, încât slujirea învățătorilor nu este o meserie sau o profesie, ci o misiune sfântă care cere jertfă. Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: «Care artă este egală cu arta educației? Niciuna. Cel ce o practică – adaugă el –, trebuie să fie foarte talentat, ca un pictor și ca un sculptor». Învățătorul este cel care înalță efigia intelectuală și spirituală a unui om. Și aceasta, desigur, va căpăta strălucire și valențe noi, în clasele IV – VIII, la liceu, la facultate și chiar la doctorat. Dacă Biserica te pregătește pentru veșnicie, și mă refer la slujitorii consacrați, episcopi și preoți, dascălii, și prin extensiune profesorii, te pregătesc pentru viață, însă nu e ușor. Se cere o dăruire de sine totală, integrală, se cer virtuți ca acestea învățătorului: tact, perseverență, rabdare și exemplul personal. Acesta din urmă contează mult, precum spuneau anticii: «exempla trahunt», adică exemplele atrag, influențează pozitiv sau înrâuresc. Fără o educație bună nu este o artă de a trăi. Acum înțelegeți cât de nobilă, cât de glorioasă este menirea domniilor voastre”.