ACUM
   Sâmbătă, 14 decembrie 2019   3°C in Alba Iulia
Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica
Actualitatea religioasă
Redacția Radio

Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica

03 Dec 2014
14:37
Creştinii ortodocşi români îl pomenesc pe data de 3 decembrie pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Cu acest prilej, una dintre cele mai cunoscute mănăstiri, aflată în apropierea Capitalei, îşi cinsteşte ocrotitorul.

Sfântul Cuvios Gheorghe s-a născut la 1730 în părţile Sibiului, la Sălişte. A venit în Bucureşti încă din tinereţe şi a intrat în slujba unui arhiereu grec, împreună cu acesta plecând spre Tesalonic şi apoi a ajuns la Athos. Aici s-a alăturat obştii pe care o întemeiase marele stareţ Paisie Velicikovscki. La 1754 a fost hirotonit ieromonah şi din acest moment, până la 1781 a rămas în preajma stareţului Paisie.

Sfântul Cuvios Gheorghe este considerat cel de-al doilea ctitor al Mănăstirii Cernica, cel care a revigorat viaţa duhovnicească de pe aceste meleaguri, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Acesta a renovat aşezământul monahal aflat în degradare şi a pus bazele noii obşti de unde s-a remarcat mai târziu Sfântul Ierarh Calinic.

Sfântul Cuvios Gheorghe a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în octombrie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Proclamarea canonizării a avut loc pe 3 decembrie, același an, la Mănăstirea Cernica.