ACUM
   Sâmbătă, 11 iulie 2020   28°C in Alba Iulia
Astăzi este Înainteprăznuirea Bunei Vestiri
Actualitatea religioasă
Redacția Radio

Astăzi este Înainteprăznuirea Bunei Vestiri

24 Mar 2014
10:06
Biserica face astăzi Înainteprăznuirea Bunei Vestiri.

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”.

Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”.

Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi.

Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte „începutul sărbătoririi”, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte „odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Biserica Ortodoxa sărbătoreşte mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primeşte vestea că Îl va naşte pe Mesia Cel aşteptat de veacuri.

Buna Vestire sau Blagoveştenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului.