ACUM
   Marţi, 14 iulie 2020   18°C in Alba Iulia
Episcopia Ortodoxă a Europei de Nord alături de familiile din Norvegia despărţite de copii
Actualitatea religioasă
Redacția Radio

Episcopia Ortodoxă a Europei de Nord alături de familiile din Norvegia despărţite de copii

17 Apr 2016
12:35
În ziua de 16 aprilie 2016, în mai multe capitale europene și orașe norvegiene au fost organizate manifestații de solidaritate cu familiile din Norvegia, despărțite de copii. Clerul și credincioșii din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord urmăresc evoluția acestor cazuri exprimând mâhnirea față de prelungirea suferinței familiilor Bodnariu, Nan și a altor familii de români, după cum aflăm dintr-un comunicat remis de Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

Prezent la manifestațiile organizate la Oslo, în Norvegia, sâmbătă 16 aprilie, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi a declarat:

„Reafirmăm convingerea că familia este cadrul cel mai potrivit pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și considerăm că dragostea părintească este cea care oferă echilibrul emoțional de care copiii au nevoie. Orice separare a copiilor de părinți este prin ea însăși o traumă a cărei consecințe pe termen mediu și lung pot fi foarte greu de apreciat.

Situația în care se află familiile Bodnariu, Nan și alte familii de români ne îngrijorează și ne manifestăm mâhnirea față de prelungirea acestor suferințe. Creșterea și educarea copiilor este un drept fundamental al oricărei familii. Separarea copiilor de părinți, traumatizantă prin ea însăși, nu poate fi acceptată ca fiind o măsură luată în interesul copiilor. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu familiile aflate în suferință. Mărturisesc faptul că sunt impresionat de responsabilitatea și determinarea de care acestea dau dovadă. Îmi exprim și eu durerea față de prelungirea măsurilor de separare a copiilor de părinți și afirm cu toată convingerea că iubirea familială nu poate fi niciodată înlocuită cu o încadrare instituțională.

Statul ca garant al respectării drepturilor și libertăților celor ce se află pe teritoriul său, cetățeni sau simpli rezidenți, ar trebui să ia în considerare că familia este cea care poate încadra cel mai bine educația sănătoasă și echilibrul emoțional al unui copil.

În această perioadă a Postului Mare, rugăciunile noastre îi însoțesc pe toți cei aflați în suferință și nădăjduim că organismele abilitate vor soluționa aceste cazuri astfel încât familiile să fie reîntregite”.

Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/episcopia-ortodoxa-a-europei-de-nord-alaturi-de-familiile-din-norvegia-despartite-de-copii/]