ACUM
   Duminică, 29 martie 2020   8°C in Alba Iulia
Slujbe şi rânduieli speciale în Săptămâna Patimilor
Actualitatea religioasă
Redacția Radio

Slujbe şi rânduieli speciale în Săptămâna Patimilor

14 Apr 2014
16:23
Începând de astăzi Biserica a intrat în ultima parte a Triodului, cea mai importantă şi mai intensă: Săptămâna Patimilor sau Pătimirilor Domnului Iisus Hristos.

În aceasta săptămână în toate bisericile noastre se oficiază slujbe speciale atât dimineaţa cât şi seara. Rânduiala de postire este de asemenea specială, asemenea primei săptămâni: în primele trei zile se ajunează până seara, joia se mănâncă de două ori, iar începând de vineri se ajunează până în noaptea Învierii.

În fiecare seară, începând de duminică şi până vineri, se vor oficia denii – slujbe specifice acestei perioade. În primele trei zile se oficiază Liturghia darurilor mai înainte sfinţite.

În Joia Mare se va oficia Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia, iar la Proscomidie, slujba de pregătire a darurilor pentru liturghie, preoţii vor scoate încă un agneţ pentru împărtăşirea bolnavilor şi a pruncilor din cursul întregului an. Acest agneţ va fi sfinţit în cadrul acestei Liturghii şi el va fi păstrat până în Marţea Luminată când va fi uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. Această împărtăşanie se păstrează în chivotul de pe Sfânta Masă din Altar şi din ea preotul va împărtăşi, în cursul întregului an, pe bolnavii din parohie sa, precum şi pe pruncii nou botezaţi. Tot în Joia Mare se scoate în mijlocul bisericii Crucea din altar, iar seara va fi Denia celor 12 Evanghelii.

Vinerea Mare este o zi aliturgică în care nu se oficiază Sfânta Liturghie. În această zi în care pomenim răstignirea Mântuitorului şi moartea Lui în bisericile noastre se vor oficia slujbe speciale. Astfel, dimineaţa se vor oficia ceasurile Împărăteşti, Obedniţa şi Vecernia specială în cadrul căreia, la Stihoavnă, se scoate Epitaful, sau Sfântul Aer şi se aşează pe o masă în mijlocul bisericii, având în faţă Sfânta Cruce scoasă din Joia Mare. Seara se va oficia slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia preoţii şi credincioşii vor înconjura bisericile de trei ori într-o procesiune cu Sfântul Epitaf. La reintrarea în biserică preoţii vor aşeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului.

Săptămâna Mare se va încheia cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sâmbăta Mare, zi de ajun şi de pregătire pentru noaptea Învierii.

Tuturor vă dorim în continuare un post cu folos şi vă îndemnăm să participaţi la slujbele Bisericii din această perioadă şi să vă pregătiţi sufleteşte prin spovedanie pentru a vă putea împărtăşi în noaptea de Înviere – încununarea ostenelilor Postului Mare.