ACUM
   Luni, 17 decembrie 2018   -2°C in Alba Iulia
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice va fi sărbătorită la Alba Iulia
Social - filantropic
Redacția Radio

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice va fi sărbătorită la Alba Iulia

01 Oct 2018
13:37

Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, prin Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, va sărbători, marți, 2 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Evenimentul, desfășurat sub genericul „Ziua Vârstnicului”, va avea loc la cantina Adopostului de noapte din Gara CFR Alba Iulia începând cu ora 12.00, și este dedicat celor 32 de beneficiari ai Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din Alba Iulia.

Acestora le va fi oferită o masă caldă într-un cadru festiv, iar cunoscutul interpret de muzică populară Cătălin Hașa, solist al Ansamblului folcloric „Augustin Bena” al județului Alba și consilier local al municipiului Alba Iulia, le va încânta sufletele cu interpretarea unor cântece populare. La eveniment vor participa părintele Nicolae Călin Ignat, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, parteneri și colaboratori din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, precum și din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia.

Cu acest prilej, părintele Petrișor Oneț, coordonatorul Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice Alba Iulia a afirmat, referitor la acest eveniment festiv, următoarele: „Este ziua în care ne îndreptăm cele mai frumoase gânduri către părinții sau bunicii noștri. Tuturor persoanelor vârstnice le datorăm în fiecare zi respect și considerație pentru ceea ce au construit pentru noi. Vă urez din toată inima multă sănătate, o viață mai bună și să dăm ani vieții și mai ales viață anilor”.

Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din Alba Iulia a fost înființat în anul 2006 și are ca misiune sprijinirea persoanelor vârstnice sărace şi dependente fizic, lipsite de un sprijin familial, din municipiul Alba Iulia, și asigurarea unei vieți decente și demne. Beneficiarilor le sunt oferite servicii de asistență socială, o masă caldă, servicii menajere și gospodărești, servicii de igienizare, servicii de adaptare și amenajare a ambientului, servicii social-comunitare și servicii de recreere și destindere. Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din Alba Iulia funcționează pe baza parteneriatului dintre Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.


Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Alba Iulia