ACUM
   Sâmbătă, 11 iulie 2020   28°C in Alba Iulia
Social-filantropic
Redacția Radio

Balul prieteniei, la Centrul de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” din Alba Iulia

21 Feb 2019
17:17

Beneficiarii Centrului de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” din Alba Iulia au participat săptămâna aceasta la „Balul prieteniei”. Evenimentul social, aflat la a treia ediție, și-a propus să întărească relaţiile dintre copii, părinţii lor, angajații și voluntarii centrului, reunind aproape 60 de persoane. Balul s-a desfăşurat în ambianța unui restaurant din municipiul Alba Iulia, cu participarea beneficiarilor, a părinţilor acestora, a specialiștilor din cadrul centrului de zi și a voluntarilor, care susțin activitățile educative și extrașcolare. În cadrul „Balului prieteniei”, copiii au luat parte la diferite activități ce le-au pus la încercare talentul şi creativitatea, la finalul cărora au fost premiați. Dintre acestea, amintim: miniconcert de chitară, piesa de teatru „Domnul Goe” de Ion Luca Caragiale, „Prietenii noștri: personaje din desenele animate”, precum și un concurs de dans.

Referitor la acest eveniment, părintele Florin Croitoru, coordonatorul Centrului de zi, a precizat următoarele: „Scopul principal al întâlnii a fost dezvoltarea relaţiilor de proximitate din cadrul grupului, întărirea încrederii în sine a copiilor, socializare prin activități artistice, concursuri și bună dispoziție, precum și dezvoltarea relaţiilor între copiii beneficiari, părinţii acestora şi personalul centrului. Atmosfera a fost una extraordinară, frumusețea și puritatea copiilor reușind să animeze întreaga locație și pe adulții participanți. În plus, părinții copiilor au putut să se cunoască mai bine între ei, să abordeze probleme cu care se confruntă în viața de familie, să schimbe idei și soluții pentru o mai bună educație a copiilor, dar și să interacționeze cu personalul centrului – coordonator, asistent social, profesori educatori, voluntari și psiholog – în vederea abordării unor aspecte sensibile legate de beneficiari, evoluția lor, provocările cu care se confruntă și perspective de dezvoltare”.

Centrul de zi pentru copii „Sânta Cuvioasă Paraschiva” din Alba Iulia și-a deschis porțile în luna octombrie a anului 2016 şi funcţionează în baza unui parteneriat încheiat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Parohia Ortodoxă „Cuvioasa Paraschiva” din Alba Iulia, oferind servicii sociale, ajutoare şi sprijin sufletesc unui număr de 25 de copii din zona cartierelor Ampoi I, II, III și Bărăbanț.

Principalul obiectiv al acestui centru este prevenirea abandonului şcolar şi creşterea performanţelor şcolare pentru copii din categorii de grupuri vulnerabile. Copiii beneficiază de o masă caldă la prânz, primesc rechizite şcolare, sunt ajutați la pregătirea temelor şi sunt meditaţi gratuit de către cadre didactice specializate și voluntari care îi ajută să îşi îmbunătăţească situaţia la anumite materii. De asemenea, copiii beneficiază de o serie de activităţi pentru dezvoltarea autocontrolului şi a abilităţilor necesare vieţii, de suport emoţional și de consiliere psihologică, atât pentru ei, cât şi pentru părinţi, de programe de dezvoltare personală, dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia