ACUM
   Duminică, 29 martie 2020   9°C in Alba Iulia
Conferință internațională pentru susținerea familiei tradiționale în Armenia
Știri externe
Redacția Radio

Conferință internațională pentru susținerea familiei tradiționale în Armenia

07 Apr 2016
09:04
Zilele trecute, în Armenia, a avut loc o conferință internațională, menită să sprijine instituția familiei. Tema a fost: "Valorile tradiționale: puncte de referință spirituale și morale ale societății moderne", informeaza Agenția de știri Lăcaşuri Ortodoxe.

Conferința a fost organizată de Fondurile de Caritate pentru Sprijinirea Altarelor Rusești ale Sfântului Munte Athos, Uniunea Rusă a Femeilor, Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Apostolică Armeană, cu sprijinul Centrului Rus de Știință și Cultură din Erevan.

La discuție, au participat peste 150 de experți, reprezentând autoritățile publice, organizații publice, spirituale și mediul academic, mass-media rusească și armeană.

Participanții au fost unanim de acord, că astăzi statul și organizațiile religioase este important să lucreze împreună, pentru societate și să pună în aplicare măsuri specifice, care să insufle copiilor și tinerilor respect pentru instituția familiei.

Experții au mai subliniat, de asemenea, faptul că numai o familie armonioasă și fericită, construită pe fundația spirituală și morală tradițională, poate asigura un viitor pentru societate. La finalul conferinței, participanții au adoptat o rezoluție, adresată autorităților publice, organizațiilor publice, mass-mediei din Rusia și Armenia, menționând necesitatea unei campanii sistemice în sprijinirea valorilor spirituale creștine și a tradițiilor morale, culturale și istorice.