23 Aprilie 2014
Municipiul Alba Iulia va găzdui, în perioada 23-26 aprilie 2014, Olimpiada de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe, etapa naţională.
Despre desfăşurarea ediţiei din acest an a concursului ne-a vorbit părintele prof. dr. Nicolae Bolea, Inspectorul şcolar la disciplina Religie în judeţul Alba:
„Urmare comunicării Ministerului Educaţiei Naţionale, cu adresa numărul 60.875/ 01.10.2013 către Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, înregistrată cu numărul 6112/07.10.2013, s-a făcut cunoscut că în perioada 23-26 aprilie 2014, se va desfăşura în judeţul Alba Olimpiada de Religie, etapa naţională, pentru Seminarii şi Licee Teologice.
În urma acestei comunicări Înalt preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei ne-a acordat arhiereasca binecuvântare ca această olimpiadă naţională să se desfăşoare la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia.
La această competiţie vor participa 160 de elevi care vor prezenta cunoştinţe legate de disciplinele teologice: Vechiul şi Noul Testament, Dogmatică şi Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Pentru aceşti 160 de elevi sunt prezenţi 42 de profesori însoţitori, iar comisia centrală va fi alcătuită din 20 cadre didactice, 19 de nivel preuniversitar, preşedintele cadru didactic universitar, iar din partea Ministerului Educaţiei Naţionale va fi prezent domnul Inspector Şcolar General din cadrul Ministerului, domnul Cătălin Pâslaru.
Competiţia în sine are următorul grafic de desfăşurare:
În 23 aprilie, miercuri, de la ora 19.00 în Catedrala Arhiepiscopală se va sluji Te-Deumul şi se va desfăşura deschiderea festivă a olimpiadei. Joi, 24 aprilie, va fi competiţia propriu zisă de la ora 10.00 la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan”. Vineri, 25 aprilie, dimineaţa grupul de elevi participanţi la această olimpiadă vor vizita Mănăstirea Râmeţ fiind şi sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.
În după-amiezile zilelor de joi şi vineri oaspeţii vor fi călăuziţi spre a vizita edificiile culturale şi fondurile documentare care le adăpostesc, fiind vorba de Muzeul Naţional al Unirii, Biblioteca Batthyaneum, Sala Unirii, Muzeul Arhiepiscopiei în care se regăsesc obiecte ce reprezintă patrimoniul naţional cultural de artă religioasă şi artă sacră, de asemenea vor vizita Cetatea Alba Carolina de tip Vauban, în faza în care se găseşte în prezent această monumentală lucrare, care reprezintă punct de referinţă pentru Alba Iulia.
În ziua de 26 aprilie, sâmbătă, la ora 10.00 va fi evenimentul festiv de premiere a celor care s-au înscris în competiţie.
Considerăm că este binevenit şi de bun augur acest eveniment pentru judeţul Alba, pentru inspectoratul şcolar, pentru Arhiepiscopia noastră Ortodoxă de Alba Iulia şi pentru Seminarul Teologic, care şi prin activitate îşi înscrie la loc de cinste prezenţa şi prestaţia activităţii didactice la nivelul judeţului Alba. Nădăjduim şi în participanţii noştri, elevii Seminarului, care sunt înscrişi la cele patru discipline să aibă o prestaţie onorabilă şi să facă cinste instituţiei noastre.”
Cu detalii despre desfăşurarea etapei naţionale a Olimpiadei de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe, a fost părintele prof. dr. Nicolae Bolea, Inspectorul şcolar la disciplina Religie în judeţul Alba.
Olimpiada Naţională de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia prin Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia alături de alţi parteneri.
Aceste evaluări reprezintă pentru elevi o bună oportunitate de acomodare cu metodologia de susţinere a testelor naţionale, astfel încât să îşi poată stăpâni cât mai bine emoţiile şi să se concentreze eficient pentru valorificarea celor învăţate. Pentru elevii seminarişti din clasa a XII-a, competiţia care se va desfăşura reprezintă şi o evaluare importantă înaintea examenului de bacalaureat şi de admitere la facultăţile de teologie ortodoxă din ţară, programa de învăţământ a acestor examene fiind asemănătoare.