15 Decembrie 2016
Joi, 15 decembrie 2016, Protopopiatul Ortodox Român Alba Iulia a desfășurat două evenimente speciale în vederea întâmpinării Slăvitului Praznic al Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos.
Ziua a debutat cu o întâlnire a preoților la sediul Protopopiatului, unde pe lângă comunicările curente legate de activitatea administrativ bisericească la sfârșit de an, și-au propus și bucuria comuniunii înaintea marelui praznic al Nașterii Domnului.
De pe ordinea de zi amintim:
- Cuvântul duhovnicului către duhovnici;
- Bucuria Crăciunului in colindul romanesc, cuvântul profesorului către părinți, temă ce are în vedere o cunoaștere mai bună a traseului istoric al colindelor între tradiție și teologie;
- Primire colindători.
Dorind să completeze misiunea bisericii cu „Liturghia după Liturghie”, în slujba semenilor cu timp și fără timp, Corala Preoțească „Reîntregirea” și preoții participanți, s-au deplasat la ora 12.00 la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia (Azil), pentru a vesti prin câteva colinde Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și pentru a aduce o rază de lumină în sufletele celor greu încercați.
Preot Slevaș Teofil Grigore,
Protopop al Alba Iuliei