Conferințe pastoral-misionare în protopopiatele Reghin și Târgu-Mureș

5 Iunie 2018
Luni, 4 iunie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul preoților din protopopiatul Reghin, cu prilejul organizării conferinței pastoral-misionare semestriale. Având în vedere tematica planului cadru a Anului omagial al unității de credință și de neam, conferința s-a desfășurat sub genericul Identitatea și unitatea spirituală și națională a românilor.
Întâlnirea Ierarhului cu păstorii sufleteşti a debutat cu o slujbă de Te-Deum oficiată în biserica „Înălțarea Domnului”, după care în Sala de ședințe a sediului protopopiatului a avut loc prezentarea celor trei referate, susținute de către Părintele Cosmin Maftei de la Parohia Idicel Sat, Părintele Cosmin Graur de la Parohia Deleni și Părintele Alexandru Puiu de la Parohia Sânmihaiu de Pădure.
Marți, 5 iunie a.c., Arhipăstorul Alba Iuliei, s-a aflat între preoții din protopopiatul Târgu Mureș. Conferința pastoral-misionară de primăvară a debutat cu o slujbă de mulțumire, oficiată în biserica „Buna Vestire” – Catedrala mică, iar apoi în Sala de ședințe a Consiliului Județean Mureș, au fost susținute referatele de către Părintele Ioan Brici de la Parohia Glodeni, Părintele Marius Negrușa de la Parohia Morești, Părintele Mihai Dumitrescu de la Parohia Sângeru de Pădure.
Adresându-se preoților, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop i-a sfătuit: „Să ne fie limpede că, pe lângă misiunea sacră de a învăţa, a sfinţi şi a conduce pe credincioşi pe calea mântuirii, noi, preoţii şi ierarhii Bisericii, avem responsabilitatea de a fi permanent în slujba poporului din care ne-am ridicat. Suntem datori de a ne dărui întreaga noastră fiinţă pentru binele şi propăşirea neamului românesc. Tocmai la aceasta îndemna şi Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, prin următoarele cuvinte: «Chemarea și îndatorirea preoțimii este, în primul rând, de a vesti învățăturile divine; în al doilea rând, păstorul de suflete trebuie să fie în stare de a veni în ajutorul credincioșilor săi și în numeroase probleme de natură profană»”.

Share