Slujire arhierească la Catedrala Reîntregirii, în Ajunul Crăciunului

24 Decembrie 2018

Luni, 24 decembrie a.c., când ne aflăm în Ajunul slăvitului Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Marii Uniri. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat, începând cu ora 18.00, în Catedrala Reîntregirii, slujba Pavecerniței mari cu Litie, în prezența a numeroși credincioși.

La finalul slujbei, Întâistătătorul Eparhiei noastre a adresat celor prezenți o meditație duhovnicească în care a evidențiat faptul că minunea din ieslea Betleemului din urmă cu 2000 de ani, respectiv Nașterea Domnului, ne încredințează că noi nu mai suntem orfani și părăsiți, adeverindu-ne, totodată, faptul că am devenit moștenitori ai casei Tatălui din ceruri și biruitori asupra răului. De asemenea, Arhipăstorul nostru, în acord cu versurile unui străvechi colind, i-a îndemnat pe cei de față, spunând: „Veniți, azi, toți credincioșii / Să săltăm / De Nașterea lui Hristos / Să ne bucurăm”.


Share