12 Martie 2019
Duminică, 10 martie 2019, în localitatea Valea Mică (județul Alba), a fost săvârșită, după oficierea Sfintei Liturghii, o slujbă de binecuvântare a școlii. Ceremonia a avut loc cu prilejul inaugurării unității de învățământ, ca urmare a lucrărilor de renovare și reabilitare a edificiului. Slujba a fost oficiată de părintele Valentin Vasilie, preot al parohiei Valea Mică, și părintele Cătălin Todea, păstor al comunității credincioșilor din parohia Pătrângeni, la eveniment fiind prezente numeroase oficialități și cadre didactice.
Prin implicarea autorităților, s-au efectuat ample lucrări de reabilitare și extindere a clădirii școlii. Construcția existentă a fost consolidată, i s-a adăugat un grup sanitar nou, iar clasele au fost renovate în întregime și utilate cu mobilier și aparatură performantă. Lucrările efectuate în ultimii doi ani oferă profesorilor, elevilor și preșcolarilor un edificiu modern, în conformitate cu cele mai înalte standarde.
Clădirea școlii din Valea Mică are o vechime de peste 100 de ani, fiind ridicată prin osteneala preotului Nicolau Cristea și a comunității credincioșilor din Valea Bulzului (astăzi, Valea Mică) pe care îi păstorea. Edificiul a funcționat mult timp ca școală confesională, parohia îngrijindu-se în mod special de educarea copiilor. În prezent, aici învață copiii din satele Valea Mică și Pătrângeni, aflate în apropierea orașului Zlatna. Slujba de binecuvântare a școlii, implicarea autorităților locale în dezvoltarea satului și colaborarea dintre preoți și oficialități se înscriu în contextul omagierii în Patriarhia Română a satului românesc, a preoților și a primarilor gospodari.
Pr. Valentin Vasilie