2 Aprilie 2019
Marți, 2 aprilie a.c., când Biserica noastră face pomenirea Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni, și a Sfinților Mucenici Amfian și Edesie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, protopopiatul Câmpeni. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfințite și a rostit cuvântul de învățătură în biserica nouă a acestui așezământ monastic. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, monahul Porfirie a fost hirotonit ierodiacon.
Adresându-se viețuitorilor acestei vetre monahale, Ierarhul nostru a spus: „Cu bucurie vă îndemn, astăzi, să o iubiți mult pe Maica Domnului, care este mama Bisericii și ocrotitoarea prin excelență a preoților și a monahilor. Este mângâietor să o avem aproape de noi, mijlocind pentru noi în fața Mirelui divin, a Arhiereului veșnic Iisus Hristos, Care întotdeauna o ascultă, ea fiind singura ființă căreia Dumnezeu nu i se poate împotrivi, cum spunea Sfântul Metodie. Numele «Maria» («Miriam») în limba siriană înseamnă «steaua mării». I se potrivește întocmai, pentru că este steaua conducătoare a omenirii pe marea învolburată a acestei lumi trecătoare. Ca mamă universală, ea călăuzește luntrița vieții personale a creștinului încât ar fi bine ca fiecare dintre noi să o roage așa: «Luntrea vieții pe tulburi valuri este izbită pe aspre maluri / Ancoră sfântă, mândră stea, călăuzește viața mea»”.
Situată pe Valea Arieșului, între orașele Câmpeni și Baia de Arieș, Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa reprezintă una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania. Conform unui vechi document, biserica de lemn a Mănăstirii a fost ridicată în anul 1429 de către monahii care sihăstreau în Munții Apuseni. În anul 1820, în timpul ocupației habsburgice, vatra monastică de aici a fost desființată, urmând ca din anul 1991 să fie reactivată, la solicitarea credincioșilor din împrejurimi. Începând cu anul 1998, obștea monahală a Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa se află sub oblăduirea preacuviosului părinte Arhimandrit Melhisedec Ungureanu.