Duminică, 10 noiembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Reghin. Începând cu ora 12.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Taina Sfântului Botez pentru prunca Andreea-Maria, fiica domnului Andrei Oltean. La finalul slujbei, Ierarhul nostru a rostit un cuvânt duhovnicesc, după care i-a oferit nou-botezatei o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele Daniel Ciolocoiu.