Festivalul „Datini și obiceiuri din județul Mureș”, la Catedrala mică din Târgu-Mureș

16 Decembrie 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică 15 decembrie 2019, la Catedrala mică din Târgu-Mureș, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Datini și obiceiuri din județul Mureș”. Evenimentul, derulat începând cu ora 17.30, a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Târgu Mureș și Asociația „Filantropia” Târgu Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș.

Având ca principal scop promovarea tezaurului inestimabil al spiritualității ortodoxe românești, dar și încurajarea mărturisirii prin cântarea bisericească, festivalul a reunit grupurile de colindători din parohiile Cristești I, Cristești II, Sângeorgiu de Mureș I, Valea Izvoarelor, Voiniceni, Merișor, alături de care s-au aflat Grupul „Mureșencele”, format din artistele de muzică populară Leontina Pop, Dorina Oprea, Dorina Grad și Maria Neag, Corala „Laudate Dominum” a preoților din protopopiatul Târgu Mureș și Grupul Psaltic „Anastasios”. Evenimentul s-a bucurat de un auditoriu numeros care, prin intermediul colindelor, a devenit părtaș bucuriei slăvitului Praznic al Nașterii Domnului.

Pr. Marius Mircea Bălășoiu


Share