Sâmbătă, 21 martie 2020, zi în care Biserica noastră dreptslăvitoare face pomenirea Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Platoul Romanilor din municipiul Alba Iulia. Începând cu ora 12.00, la biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Chiriarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Taina Sfântului Botez pentru prunca Lidia, fiica părintelui Petrișor Muntean, Inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. La finalul slujbei, Întâistătătorul Eparhiei noastre a rostit un cuvânt duhovnicesc, după care i-a oferit nou-botezatei o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.