Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a fost prezent la Mănăstirea Lupşa, protopopiatul Câmpeni

14 Septembrie 2014

Astăzi, 14 septembrie, în ziua hramului Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Lupşa, Arhipăstorul nostru a slujit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învăţătură la această vatră monahală aflată sub oblăduirea Părintelui stareţ Melchisedec Ungureanu.

Mănăstirea Lupşa are o biserică veche datând din anul 1429, biserică ce a fost resfinţită în anul 2009 (cu hramul Sfântul Nicolae), iar noua biserică are hramul Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Siluan Athonitul. Mănăstirea Lupşa a fost resfinţită în 1998.

Situată pe şoseaua Abrud – Câmpeni-Turda, Mănăstirea Lupşa este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe Valea Arieşului. Fiind întemeiată de călugării ce sihăstreau în ţara moţilor a avut de la început un mare rol duhovnicesc pentru satele din apropiere. Călugării duceau viata isihastă în post şi rugăciune şi ţineau strânsă legătura cu Mănăstirea Peri din nordul Maramureşului şi cu mănăstirile din Moldova, de unde aduceau cărţi de slujbă.

Actuala biserică de lemn a Sihăstriei Lupşa datează din anul 1429. Ctitor este cunoscut boierul Stanislav, din familia cneazului Cândea de Lupşa. Pe la mijlocul secolului XVIII, mănăstirea avea doar câţiva călugări în frunte cu egumenul Procopie. Viaţa monahală susţinută de călugări a durat pana în 1820, când din cauza presiunilor antiortodoxe mănăstirea a fost desfiinţată iar călugării au fost alungaţi de autorităţile habsburgice. Biserica a fost folosita de greco-catolici până în 1948, când a revenit la biserica ortodoxă. Din 1948 până în 1992, a fost locaş de cult şi a aparţinut de parohia ortodoxă. În 1992 la solicitarea credincioşilor, Centrul eparhial al Alba Iuliei a reînfiinţat aşezământul mănăstiresc cu obşte de călugări.

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul nostru l-a hirotonit întru preot pe diaconul Paven Călin pentru parohia Ciugudul de Sus din protopopiatul Aiud, iar la final, a ridicat la rangul de Arhimandrit pe Părintele stareţ, Melchisedec Ungureanu, evidenţiind activitatea acestuia deosebită şi rodnică de-a lungul anilor.

Share