Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Alba Iuliei

16 Martie 2015
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, Sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, a organizat astăzi, 16 martie, sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoţească.

Examinarea a avut loc, la Centrul eparhial, în Aula ,,Sfântul Ierotei” şi a constat dintr-o probă scrisă şi una orală, cu subiecte de liturgică, pastoraţie şi misiune precum şi de administraţie parohială. Comisia de evaluare a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu.

Media de promovare a examenului de titularizare (capacitate) preoţească este minimum 7 (şapte) şi aceasta este luată în considerare la concursul de dosare pentru numirea într-o parohie a debutanţilor. În urma promovării examenului de capacitate preoţească, Licenţiaţii în teologie, secţia Teologie Pastorală, vor putea opta pentru ocuparea unui post vacant de preot paroh, dintre cele ce vor fi publicate.

Menţionăm că în urma şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 iulie 2013 s-a hotărât ca valabilitatea examenului de capacitate preoţească pentru cei care au obţinut cel puţin media 9.00 să fie de 2 ani.
Share