Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, astăzi, 02 aprilie 2015, în protopopiatul Sebeş se vor desfăşura activităţi duhovniceşti pentru tineret.
De la ora 1800, pentru tinerii din parohiile protopopiatului Sebeş se organizează o seară duhovnicească la Parohia Sebeş III, unde slujeşte părintele Cristian Nicolae. În cadrul acestei întâlniri, tinerii vor rosti împreună rugăciunile de seară şi alte rugăciuni folositoare pentru suflet, după care vor participa la un dialog deschis despre lucrarea lui Dumnezeu în viaţa tinerilor. Tema de reflecţie pentru tineri va avea ca punct de plecare vizionarea filmului God’s not dead (Dumnezeu nu este mort), urmată de discuţii libere, întrebări şi răspunsuri moderate de către prof. Oliviu Botoi de la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia.
Aceste întâlniri oferă tinerilor posibilitatea de valorificare a timpului liber şi mijloace pentru identificarea şi depăşirea obstacolelor pe care aceştia le întâmpină în viaţa de zi cu zi, ajutându-i să se implice în activităţile religioase, sociale, culturale şi filantropice din parohiile lor.
Din partea Centrului Eparhial, la aceste evenimente va fi prezent Pr. Păunel Juchi – coordonatorului Departamentului de Misiune şi Tineret.