Vizite pastoral-misionare în Târgu Mureş

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a efectuat astăzi vizite pastorale în trei parohii din municipiul Târgu Mureş. Prin acest periplu, Arhipăstorul nostru a vizat dinamizarea desfăşurării misiunii pastoral-liturgice a parohiilor de pe cuprinsul eparhiei noastre, mai ales că anul acesta, 2015, este consacrat ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”.

În cadrul acestui itinerar duhovnicesc, ierarhul nostru s-a întâlnit cu preoţii parohi şi credincioşii din parohiile: Târgu Mureş – Belvedere, păstorită de Pr. Mircea Florea, Târgu Mureş VIII, ocrotită de Sfântul Mucenic Gheorghe unde păstoresc preoţii Gheorghe şi Flaviu Şincan iar apoi a zăbovit şi la biserica cu hramul Sfânta Parascheva a parohiei Târgu Mureş XIII unde slujeşte preotul Ioan Lazăr.

În cadrul vizitelor canonice, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu le-a oferit păstorilor sufleteşti sfaturi de încurajare în frumoasa lor misiune – aceea de a fi „crainici ai cerului” – care le-a fost încredinţată de către Dumnezeu la alegerea lor întru cele sfinte. Totodată, le-a împărtăşit şi câteva îndrumări pastoral-misionare şi administrativ-gospodăreşti, pentru o mai bună organizare parohială, din punct de vedere disciplinar şi canonic.

De asemenea, credincioşilor din aceste parohii le-a pus la suflet cuvinte de folos şi sfaturi duhovniceşti în ceea ce priveşte trăirea credinţei lucrătoare prin iubire. Aceasta le dăruieşte demnitatea nobilă de a fi creştin, adică „fiu al luminii” şi „fiu al Învierii”. Ei trebuie să aibă mereu nădejdea că, orice s-ar întâmpla, Hristos-Domnul este Biruitorul morţii şi al iadului şi are puterea de a transforma tristeţea în bucurie şi înfrângerea în biruinţă veşnică.

Share