Slujiri ale Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei la Târgu Mureş

28 Martie 2014
Începând de mâine, 29 martie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va întreprinde o vizită pastoral-misionară în protopopiatul Târgu Mureş.

În cadrul acestui periplu duhovnicesc Arhipăstorul nostru va oficia mâine, în Catedrala Mare din municipiul reşedinţă de judeţ, începând cu ora 11.00, slujba parastasului la împlinirea a 20 de ani de la trecerea în veşnicie a vrednicului General Ştefan Guşă.

Ierarhul nostru a răspuns invitaţiei adresată de Clubul Ofiţerilor de Tancuri „Mureş”, care are drept scop cinstirea personalităţilor militare care au avut un rol important în apărarea demnităţii şi onoarei Armatei şi statului Român.

Generalul Ştefan Guşă a fost o personalitate militară şi civică distinsă, îndeplinind funcţii importante în municipiile Turda şi Târgu Mureş, ca Şef al Statului Major General al Armatei Române şi apoi în garnizoanele Cluj-Napoca şi Buzău. În toate funcţiile îndeplinite a dat dovadă de profesionalism, înalt spirit civic şi umanism, făcându-se respectat de şefi şi iubit de subordonaţi.

Duminică, 30 martie, când este sărbătorit Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, Biserica Ortodoxă se va afla în a patra duminică a Postului Mare. Această duminică numită a Sfântului Ioan Scărarul coincide anul acesta cu ziua de pomenire a Sfântului de peste an.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în această duminică din perioada Triodului, în mijlocul credincioşilor de la Catedrala Mică cu hramul „Buna Vestire” din Târgu Mureş, unde va săvârşi Sfânta Liturghie şi va rosti cuvântul de învăţătură. Slujitori la altarul acestei parohii, sunt Preoţii Mihail Pop şi Călin Budai. Despre prezenţa de Duminică a ierarhului nostru la Catedrala Mică din Târgu Mureş ne-a vorbit Părintele paroh Mihail Pop.

„Fiecare duminică din postul Sfintelor Paşti şi nu numai, respectiv fiecare zi, este o treaptă de urcuş duhovnicesc pentru a ajunge să prăznuim măritul praznic al biruinţei vieţii asupra morţii, Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Credincioşii din Târgu Mureş vor avea bucuria ca în duminica a patra din Postul Mare, duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, să-l aibă în mijlocul lor pe întâistătătorul eparhiei noastre, pe Înaltpreasfinţia Sa Arhiepiscopul nostru Irineu al Alba Iuliei. Desigur, acesta va fi un prilej deosebit, deoarece prezenţa la rugăciune a întâistătătorului nostru în catedrala noastră constituie întotdeauna un prilej de bucurie, cu atât mai mult în această perioadă de pregătire, de urcuş duhovnicesc, perioada Postului Mare al Paştilor.

Credincioşii din Târgu Mureş, şi în mod special cei de la Catedrala Mică, aşteaptă cu deosebită bucurie acest moment, şi constituie pentru ei un spor duhovnicesc şi o bucurie a împlinirii, pentru că cel mai important lucru şi centrul întregii noastre credinţe creştină este în jurul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii; acolo unde pe masa Sfântului Altar prescura şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, real, şi noi avem astfel posibilitatea să ne împărtăşim şi să ajungem să putem astfel să câştigăm prin osârdie, cu asalt luând, bunul de mare preţ care este mântuirea sufletului nostru. Aşteptăm pe toţi credincioşii din Târgu Mureş, şi nu numai, ca să fie prezenţi la acest eveniment duhovnicesc şi cu toţii împreună să dăm slavă lui Dumnezeu şi să ne rugăm pentru noi, pentru sănătate şi pentru a noastră mântuire.”
Share