Târnosire de biserică la parohia Şăulia de Câmpie, protopopiatul Luduş

9 Noiembrie 2015
Imaginea a fost ștearsă.În frumoasa zi de duminică, 8 noiembrie a.c., când Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil, Parohia Şăulia de Câmpie a îmbrăcat haine de aleasă sărbătoare pentru a-l primi pe Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu. Într-o atmosferă de har și de emoție sufletească generală, susținută de dorința credincioșilor „de pe câmpie” de a trăi, dimpreună cu Arhiereul lui Hristos, în rugăciune, simultan, pe cele două dimensiuni ale timpului, Ierarhul nostru a târnosit locașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în biserica special pregătită pentru această mare zi. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Silviu Dulău, pe seama parohiei Chinari, protopopiatul Târgu-Mureș.

Adresându-se celor care au participat în număr impresionant la cele două momente de rugăciune, Înaltpreasfinţia Sa a detaliat, cu mult har, în cadrul cuvântului de învăţătură, atât marea lucrare a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, cei care străjuiesc la poarta cerului, unul cu o sabie și altul cu un crin în mână, cât și însemnătatea îngerilor în viaţa oamenilor. Arhiepiscopul Alba Iuliei a explicat, printre altele, că îngerii mijlocesc în relația noastră cu Dumnezeu, transmițând energiile necreate credincioșilor, în biserică, și a insistat asupra faptului că, odată cu sfințirea unei biserici, un înger al lui Dumnezeu rămâne, în chip nevăzut, lângă Sfânta Masă. Nu în ultimul rând, Ierarhul nostru a apreciat în cuvinte de mare sensibilitate activitatea părintelui Petru Gherman în această parohie, unde a slujit vreme de 44 de ani.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Petru Gherman și l-a felicitat pentru felul în care a reușit să canalizeze resursele materiale și spirituale ale parohiei în anii de slujire, spre slava lui Dumnezeu și spre marele folos al credincioșilor. În continuare, a acordat Ordinul „Credinţă şi Unire” pentru mireni domnului primar Dorel-Grigore Vancea, pentru buna colaborare cu biserica comunității și pentru sprijinul acordat acesteia în timpul mandatului său. De asemenea, mai mulți sponsori și binefăcători ai parohiei au primit din partea Arhipăstorului Alba Iuliei Diplome de aleasă cinstire pentru aportul substanţial adus la restaurarea şi înfrumuseţarea locaşului de rugăciune.

Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Șăulia de Câmpie a fost construită în primii ani ai secolului XX. În decursul timpului, ea a suferit mai multe lucrări de renovare, prin contribuția bunilor credincioși. Între anii 2009-2015, locașul de cult a fost înfrumuseţat cu pictură, după ce, în prealabil, s-au efectuat reparaţii exterioare și au fost înlocuite iconostasul vechi şi acoperișul.

Pr. Florin Croitoru
Share