Săptămână duhovnicească la şcolile teologice din Alba Iulia

9 Aprilie 2014
Imaginea a fost ștearsă.Urmând frumoasa tradiţie formată deja de mai mult timp la şcolile de teologie din Alba Iulia, ultima săptămână din urcuşul spiritual al Postului Mare este săptămână duhovnicească.

Programul liturgic la care participă elevii şi studenţii teologi este unul special ce cuprinde, în prima parte a zilei rugăciunile de dimineaţă oficiate în paraclisele instituţiilor de învăţământ, iar după amiaza tinerii participă la slujbele ce se oficiază în Catedrala Arhiepiscopală.

De asemenea, în fiecare seară la finalul slujbei sunt prezentate prelegeri pe diferite teme ziditoare de suflet, susţinute de diferiţi părinţi ai eparhiei noastre. Cuvintele duhovniceşti adresate studenţilor şi seminariştilor din Alba Iulia fac referire specială la osteneala duhovnicească a Postului Mare, îndrumându-i spre o trăire mai profundă a acestei perioade de nevoinţă şi înmulţirea virtuţilor, ca astfel având întărire duhovnicească să rodească în suflete bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

Luni, 07 aprilie, a fost invitat sa adreseze cuvinte folositoare preacuviosul părinte Arhimandrit Andrei Barbu, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Marţi, 08 aprilie, cuvântul duhovnicesc a fost susţinut de părintele Cătălin Maier de la parohia „Sfânta Ana” din Târgu Mureş.

În această seară în mijlocul săptămânii duhovniceşti din urcuşul sufletesc al nevoinţelor, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu participa în Catedrala Reîntregirii, la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite şi le va pune la suflet tinerilor, o meditaţie spre zidire spirituală şi morală.

Mâine, 10 aprilie, va predicat părintele Protosinghel Emanuel Scarlat, duhovnicul schitului „Sfântul Lazăr” din Alba Iulia, iar vineri, 11 aprilie, va susţine ultima meditaţie duhovnicească părintele Tudor Man, de la parohia „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” din Tibru, Protopopiatul Alba Iulia.Imaginea a fost ștearsă.
Share