Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, în mijlocul pelerinilor, la Schitul "Sfântul Lazăr" din Alba Iulia

12 Aprilie 2014
Astăzi, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte minunea Învierii Sfântului şi Dreptului Lazăr, ca o anticipare a învierii celei de obşte, de aceea această zi mai poartă numirea de Sâmbăta Sfântului şi Dreptului Lazăr.

Cu această ocazie Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent la Schitul Sfântul Lazăr din Alba Iulia care îşi prăznuieşte hramul. Obştea maicilor aflată sub oblăduirea Maicii Stareţe Antuza şi a părintelui duhovnic, Emanuel Scarlat, vă invită să luaţi parte la această prăznuire de suflet din viaţa duhovnicească a Schitului Sfântul Lazăr din Alba Iulia.

Mâine, 13 aprilie, este ziua de prăznuire a Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos. Cunoscută şi sub numele de Duminica stâlpărilor, aceasta este puntea de trecere de la Postul cel Mare de 40 de zile la Săptămâna Sfintelor Patimi. În această ultimă Duminică a Triodului Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu va fi prezent în mijlocul credincioşilor din Alba Iulia. Arhipăstorul nostru va oficia Sfânta Liturghie si va rosti cuvântul de învăţătură în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul reşedinţă de judeţ.
Share