Sâmbătă, 24 octombrie 2020, zi în care Biserica noastră face pomenirea de peste an a Sfântului Mare Mucenic Areta, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Târgu-Mureș XVI, comunitate păstorită de către părintele Nicolae Gînța.
Sâmbătă, 24 octombrie 2020, zi în care Biserica noastră face pomenirea de peste an a Sfântului Mare Mucenic Areta, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Târgu-Mureș XVI, comunitate păstorită de către părintele Nicolae Gînța. Începând cu ora 13.00, la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiu, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Taina Cununiei pentru tinerii Dorel şi Alexandra Nistor. La finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop Irineu a rostit un cuvânt duhovnicesc, după care le-a oferit celor doi tineri o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.