ASCOR Alba Iulia, prezentă la Consiliul Național ASCOR de la Iași

În perioada 12-15 martie 2026, la Iași, s-a desfășurat întrunirea Consiliului Național al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), eveniment organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și găzduit de ASCOR Iași. Întâlnirea a reunit reprezentanți ai filialelor ASCOR din întreaga țară, fiind dedicată atât lucrărilor Consiliului Național, cât și unor sesiuni de formare pentru tinerii implicați în viața asociației. Filiala ASCOR Alba Iulia a fost reprezentată de subsemnatul, președintele filialei și secretar ASCOR la nivel național.

Programul întâlnirii a cuprins atât momente de rugăciune, cât și sesiuni de formare și dialog dedicate rolului tinerilor în viața Bisericii. Participanții au avut prilejul să se închine la Sfinții Cuvioși Parascheva și Iosif cel Milostiv, iar programul s-a încheiat duminică prin participarea la Sfânta Liturghie, în Catedrala mitropolitană veche „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Iași. Un moment deosebit a fost întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care i-a încurajat pe studenți să își asume cu responsabilitate misiunea de mărturisire a credinței și de implicare în viața Bisericii.

În cadrul sesiunilor de formare, participanții au reflectat asupra temei „Locul și rolul tânărului în Biserica Ortodoxă”, prin conferințe și dezbateri susținute de părintele Nicodim Petre, consilier eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, și de părintele Mihail Siminciuc, director al Departamentului Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor. Discuțiile au vizat provocările pe care le întâlnesc tinerii în societatea contemporană, dar și modul în care credința, prietenia și implicarea în comunitate pot deveni repere solide pentru viața lor.

Lucrările Consiliului Național au vizat analiza activității asociației și stabilirea unor direcții de lucru pentru perioada următoare. Un punct important al discuțiilor l-a constituit organizarea activităților din anul 2026, declarat de Biserica Ortodoxă Română ca „An omagial al pastorației familiei creștine” și „An comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”. În acest context, filialele ASCOR au propus organizarea unor conferințe tematice despre familie, dialoguri cu familii creștine, pelerinaje și tabere dedicate cunoașterii sfintelor recent canonizate. De asemenea, s-a stabilit ca fiecare filială ASCOR să organizeze, în data de 15 mai, o priveghere dedicată unei sfinte recent canonizate din eparhia sau mitropolia în care își desfășoară activitatea, ca moment de rugăciune și comuniune pentru tinerii implicați în viața Bisericii.

Pe lângă discuțiile privind activitatea filialelor, în cadrul Consiliului Național au fost analizate și proiecte naționale ale asociației, precum dezvoltarea proiectului „Caravana ASCOR”, organizarea unor întâlniri pentru responsabilii departamentelor media și participarea tinerilor la Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox (ITO) 2026.

Atmosfera frățească, dialogul deschis și momentele de rugăciune au făcut ca această întâlnire să fie un prilej de întărire a legăturilor dintre filialele ASCOR și de reafirmare a misiunii asociației în rândul tinerilor. Adresăm mulțumiri ASCOR Iași pentru organizarea acestui eveniment și pentru ospitalitatea oferită participanților.

Drd. Alexandru-Vasile Graur
Președintele ASCOR Alba Iulia și secretarul ASCOR la nivel național

Share