Cu ocazia deschiderii anului școlar 2022-2023, Părintele Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul elevilor și al cadrelor didactice de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia. Ierarhul nostru a oficiat slujba de Te-Deum, după care a săvârșit slujba de binecuvântare a noii săli de sport și a noului teren de sport.
Luni, 5 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia, cu ocazia festivității de deschidere a noului an școlar. Începând cu ora 10.00, Ierarhul nostru a oficiat slujba de Te-Deum, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură. Evenimentul de la instituţia de învăţământ teologic s-a desfăşurat în prezenţa elevilor seminarişti, a părinţilor şi rudelor, a oficialităţilor locale, precum și a reprezentanților Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba.
După încheierea slujbei de mulțumire, Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de binecuvântare a noii săli de sport și a noului teren de sport, situate în imediata apropiere a clădirii unității de învățământ. Cele două obiective au fost amenajate la cele mai înalte standarde, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. Proiectul privind realizarea noii săli de sport și a noului teren de sport a fost demarat în anul 2019, lucrările fiind efectuate în decursul ultimului an de zile.
În finalul cuvântului de învățătură rostit cu acest prilej, Ierarhul nostru, adresându-se celor prezenți, a spus:
„Eu consider o mare realizare construirea terenului și a sălii de sport din incinta Seminarului Teologic. De ce? Pentru că formarea intelectuală și duhovnicească trebuie să fie însoțită de îmbunătățirea condiției fizice a omului, atât de necesară pentru randament optim în orice activitate a sa. Cunoaștem dictonul: „Mens sana in corpore sano” (Minte sănătoasă în trup sănătos). Modele, în această privință, îi avem pe Suveranii României Mari, de la încoronarea cărora se împlinește, anul acesta, un secol.
Regele Ferdinand, de mic copil, mergea la școală pe jos, suportând, uneori, gerul pătrunzător al iernii și soarele dogoritor al verii. El iubea mișcarea în natură, făcea dușuri reci și călărea, dorind să-și fortifice trupul, spre a fi prolific în munca sa. Regina Maria avea o plăcere nestăvilită pentru exerciții fizice și făcea plimbări în aer liber. Cu multă pasiune, ea practica unele sporturi, precum patinajul și călăria, cu scopul de a fi viguroasă și eficientă în toate înfăptuirile sale. Iată două modele de prețuire a sportului, pe care elevii noștri trebuie să le urmeze”.
Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia a fost înființat în anul 1991, reprezentând una dintre instituțiile de învățământ de elită ale orașului Marii Uniri. Având ca plan general de activitate formarea conștiinței duhovnicești a viitorilor preoți și profesori de Religie, Seminarul Teologic albaiulian urmărește, totodată, pregătirea de ansamblu a tinerilor teologi, planul de învățământ cuprinzând atât discipline teologice, cât și discipline laice. Începând cu anul 2013, director al Seminarului „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia este părintele prof. dr. Eugen Pintea.