Concert de pricesne la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Vinerea

În data de 15 aprilie a.c., Codruța Rodean, membră activă a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, a susținut un concert de pricesne în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vinerea.

Vineri, 15 aprilie 2022, Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vinerea s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de credincioși care au răspuns „prezent” invitației de a participa la un concert de pricesne organizat aici. Începând cu ora 18.00, în locașul de închinare s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, după care, de la ora 19:30, tânăra interpretă de muzică populară, Codruța Rodean – membră activă a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, a susținut un frumos concert de pricesne.

La final, părintele paroh Andrei Dănilă a adresat cuvinte de mulțumire credincioșilor prezenți, subliniind că acest eveniment s-a organizat „Din suflet, pentru suflet”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Preot paroh Andrei Dănilă,
Parohia Vinerea I

Share