Conferința „A educa prin ceea ce suntem: valori, modele și responsabilitate pedagogică”, desfășurată la Târgu Mureș

În data de 12 octombrie a.c., biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu Mureș, a găzduit conferința „A educa prin ceea ce suntem: valori, modele și responsabilitate pedagogică”, dedicată responsabilității pedagogice și rolului valorilor în pregătirea viitorilor profesori din învățământul preșcolar și primar.

Evenimentul a reunit peste 130 de studenți din anii II și III ai programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar, precum și din anul I ai programului de studii Pedagogia învățământului primar, din cadrul Facultății de Științe și Litere a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, coordonați de cadrele didactice lect. univ. dr. Irina-Mihaela Trifan, lect. univ. dr. Reka Kutasi, asist. univ. drd. Cristina Nașca și asist. univ. drd. Adrian Moldovan.

Lucrările au fost moderate de lect. univ. dr. Irina-Mihaela Trifan, care a coordonat dialogul dintre cadrele didactice, preot și studenți, facilitând abordarea interactivă a temelor propuse. În cadrul dezbaterii, părintele Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș, a susținut o intervenție din perspectiva Bisericii, abordând rolul educației în formarea conștiinței morale și a caracterului moral, importanța exemplului personal și responsabilitatea față de propria devenire și față de ceilalți.

Dialogul a pornit de la o întrebare esențială pentru vocația pedagogică: Cum îi putem îndruma pe copii să devină oameni buni, responsabili și atenți la nevoile celor din jur? Discuțiile au evidențiat faptul că educația morală depășește transmiterea cunoștințelor și a regulilor, presupunând asumarea valorilor și reflectarea lor în comportamente concrete. Copiii învață nu doar din ceea ce li se spune, ci și din felul în care adulții relaționează, gestionează conflictele și își armonizează cuvintele cu faptele. Astfel, exemplul personal al educatorului devine un reper esențial în dezvoltarea caracterului copilului.

Un loc important în dezbatere l-a ocupat relația dintre valorile morale și gestionarea emoțiilor. Atunci când principiile personale intră în conflict cu supărările, impulsurile sau interesele individuale, autenticitatea convingerilor se verifică prin capacitatea de a acționa cu discernământ și responsabilitate. Totodată, participanții au reflectat asupra tendinței de a-i judeca pe ceilalți fără o analiză prealabilă a propriului comportament, precum și asupra diferenței dintre imaginea pe care o persoană dorește să o proiecteze și faptele care îi definesc caracterul.

Din perspectivă academică și creștină, au fost abordate valori fundamentale precum empatia, respectul, solidaritatea, acceptarea, altruismul, compasiunea și iubirea față de aproapele. Acestea nu reprezintă doar concepte teoretice, ci principii care se concretizează în atitudini și fapte, contribuind la construirea unor relații bazate pe înțelegere, respect reciproc și responsabilitate.

În pregătirea viitorilor învățători și educatori, responsabilitatea pedagogică depășește dimensiunea strict profesională. Pregătirea pentru această vocație presupune capacitatea de a crea un mediu educațional sigur, de a cultiva relații bazate pe încredere și de a oferi modele autentice de comportament. În acest sens, colaborarea dintre mediul universitar și Biserică deschide oportunități de reflecție asupra dimensiunii morale și spirituale a educației, completând pregătirea profesională prin perspectiva valorilor și a responsabilității față de celălalt.

Caracterul multidisciplinar al întâlnirii a favorizat consolidarea dialogului dintre Biserică și mediul universitar și a creat un cadru de reflecție asupra complementarității dintre formarea academică, educația morală și valorile creștine. Prin abordarea pedagogică și spirituală a temelor propuse, studenții au avut prilejul de a aprofunda rolul viitorului educator în cultivarea unor repere valorice care să orienteze dezvoltarea personală și socială a copiilor.

A educa prin ceea ce suntem înseamnă a transforma valorile în mod de viață. Bunătatea se cultivă prin bunătate, respectul prin respect, iar iubirea față de aproapele prin fapte concrete. Înainte de a transmite principii, educatorul este chemat să le reflecte în propriul comportament, devenind un model demn de urmat.

Conferința a fost organizată în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret și Biroul de cateheză – Structura de tineret pentru județul Mureș, reprezentată de părintele Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș, cu sprijinul Protopopiatului Ortodox Târgu Mureș, reprezentat de părintele protopop Răzvan Șulea.

Prof. Carmen Nicoară

Share