Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada Postului Sfintelor Paști, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești în mediul online. Invitatul primei întâlniri a fost părintele ieromonah Serafim Aldea care a susținut conferința intitulată „Despre trup: o taină, un dar, un instrument de mântuire”.
Marți, 6 aprilie 2020, începând cu ora 20:00, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Alba Iulia, în colaborare cu Doxologia și Radio Reîntregirea, a organizat conferința online intitulată „Despre trup: o taină, un dar, un instrument de mântuire”, susținută de către părintele ieromonah Serafim Aldea, slujitor la Mănăstirea Tuturor Sfinților Celți din Kilninian (Insula Mull, Scoția). Evenimentul a fost transmis în direct pe paginile oficiale de facebook ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Doxologia, ASCOR Alba Iulia, Radio Reîntregirea și pe pagina de Youtube Doxologia.
În cadrul întâlnirii online moderate de către părintele diacon Răzvan Brudiu, titularul catedrei de Misiologie Ortodoxă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, i s-au alăturat părintelui ieromonah Serafim Aldea sute de credincioși din țară și nu numai. La începutul conferinței, preacuvioșia sa a mărturisit faptul că este cea dintâi prelegere adresată unei comunități din România în ultimii 10 ani, respectiv din momentul în care s-a stabilit în Scoția. În continuare, părintele Serafim, făcând referire titlul conferinței, le-a vorbit urmăritorilor despre valoarea trupului omenesc și rolul pe care acesta îl are în procesul mântuirii noastre.
În a doua parte a evenimentului, Constantin Beldean, membru ASCOR Alba Iulia, a dat citire întrebărilor adresate de către urmăritori la secțiunea de comentarii de pe paginile de facebook și Youtube, părintele Serafim oferind răspunsuri fiecăruia în parte. La final, părintele Răzvan Brudiu i-a adresat cuvenitele mulțumiri invitatului întâlnirii, exprimându-și bucuria prilejuită de prezența preacuvioșiei sale alături de toți credincioșii. Următoarea conferință online organizată de ASCOR Alba Iulia se va desfășura marți, 13 aprilie 2021, de la ora 20.00. Invitatul special al întâlnirii va fi Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, care va susține prelegerea intitulată „Străini peste hotare, Acasă în Ortodoxie”.