Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada Postului Sfintelor Paști, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, ca în fiecare an, o serie de conferințe duhovnicești. Întâlnirile se vor derula în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și vor fi susținute de renumiți clerici din țara noastră.
Prima întâlnire din acest post se va desfășura joi, 28 martie 2024, avându-l ca invitat special pe părintele Dan Damaschin, care va susține conferința intitulată „Darul vieții – acceptare... și doar atât?!”. Părintele Dan Damaschin este preot misionar la Biserica Maternității „Cuza Vodă” din Iași și este recunoscut la nivel național pentru nenumăratele acțiuni filantropice pe care le inițiază, pentru a veni în sprijinul a mii de copii din familii numeroase din satele Moldovei. Recent, a fost inaugurat ultimul proiect construit la inițiativa părintelui Dan Damaschin, clinica „Veronica”, primul centru socio-medical gratuit din România, dedicat mamelor, copiilor și tinerelor însărcinate cu posibilități materiale reduse.
Invitatul celui de-al doilea eveniment cultural-duhovnicesc este părintele Nicolae Dima, care va rosti teologilor albaiulieni o meditație despre „Calea durerii. Ce rol poate avea suferința în creșterea duhovnicească?”, pe data de 11 aprilie. Părintele Nicolae Dima este slujitor la biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București și a deținut funcția de director al postului de televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române, până în anul 2023. În ultima perioadă, sfinția sa a acordat mai multe interviuri și a fost invitatul mai multor emisiuni televizate, în care a tratat subiectul „boală – suferință”, după ce fiica părintelui, Ecaterina, s-a recuperat miraculos în urma unei intervenții chirurgicale pe creier.
Iar cea de-a treia conferință, intitulată „Psalmii – dialog cu Dumnezeu”, va fi susținută de părintele arhimandrit Iustin Miron și părintele ieromonah Pantelimon Șușnea, care vor poposi la Alba Iulia în data de 18 aprilie. Arhimandritul Iustin Miron este viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa, fiind o prezență îmbucurătoare pentru numeroșii tineri care participă, an de an, în taberele desfășurate la acest așezământ monahal din Eparhia Alba Iuliei. De asemenea, părintele ieromonah Pantelimon Șușnea este, în prezent, viețuitor al Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud, fiind recunoscut pentru talentul pe care l-a pus în slujba pictării icoanelor și fotografiei, ca absolvent de „Belle Arte”.
Cele trei întâlniri duhovnicești se vor desfășura în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și vor debuta, în zilele programate, la ora 18.00. Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile, conferințele fiind transmise și în direct pe pagina oficială de Facebook ASCOR Alba Iulia. Parteneri în organizarea acestor conferințe sunt Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” și Radio Reîntregirea, postul de radio patronat de Arhiepiscopia Alba Iuliei.