Elevii din localitatea Fărău au marcat Ziua Internațională a Femeii prin participarea la Dumnezeiasca Liturghie, oficiată duminică, 10 martie 2024, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – monument istoric, datând din anul 1762. Evenimentul a fost organizat în cadrul parteneriatului încheiat între Parohia Ortodoxă Fărău și Școala Gimnazială din localitate, prin implicarea cadrelor didactice și a subsemnatului. La finalul Sfintei Liturghii, fiecare doamnă a primit din partea tinerilor felicitări lucrate atent de elevi, dar și câte o floare, ca simbol al recunoștinței și aprecierii.
În cadrul activităților didactice desfășurate săptămâna trecută, tinerii școlari, coordonați de profesorii școlii, împreună cu prof. Alina Paula Oltean, directorul instituției de învățământ, au pregătit diferite felicitări lucrate manual, pe care le-au dăruit femeilor prezente la Sfânta Liturghie. Totodată, în cadrul slujbei, am rostit un cuvânt de învățătură în care am subliniat importanța faptelor bune pentru mântuire, îndemnându-i pe cei mici să fie mereu gata să se implice în ajutorarea celor lipsiți. De asemenea, la momentul rânduit, tinerii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, ca o pregătire pentru postul care urmează să înceapă.
Preot paroh,
Ioan Petruțiu