Elevii din parohia Livezile au participat în număr mare la Sfânta Liturghie, în săptămâna premergătoare Praznicului Crăciunului

În dimineața zilei de miercuri, 20 decembrie 2023, în săptămâna care precede slăvitului Praznic al Crăciunului, numeroși elevi ai Școlii Gimnaziale din Livezile au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujba a fost oficiată în biserica „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul” din localitate, începând cu ora ora 8.30, de către părintele paroh Răzvan Petru Țârău și părintele Mihai Coste, preot al parohiei Poiana Aiudului.

Pe această cale, cei 30 de tineri au luat parte la Taina Sfintei Spovedanii, după care au primit Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos. La final, elevii au interpretat colinde tradiționale, vestind Nașterea Mântuitorului. Apoi, fiecare elev a primit câte un mic dar din partea parohiei. Tinerii elevi au fost însoțiți la biserică de către prof. Răzvan Fugaciu (Religie), prof. Felicia Mocanu (Limba și literatura română), înv. Maria Șeulean și înv. Loredana Miheț.

Acest moment de suflet a fost rânduit în contextul parteneriatului educațional intitulat „Școala din tinda bisericii”, derulat pe parcursul ultimilor ani. Pe această cale, s-a urmărit sporirea și întărirea legăturilor existente între Parohia Ortodoxă Livezile, păstorită de către părintele Răzvan Petru Țârău, și Școala Gimnazială din Livezile, reprezentată de către prof. Maria Dumitra, directorul unității de învățământ.

Pr. paroh Răzvan Petru Țârău

Share