Eveniment cultural-artistic deosebit închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, organizat la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu-Mureș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică, 8 august a.c., la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu-Mureș, a avut loc recitalul de pricesne intitulat „La Tine vin, Măicuță...”, susținut de îndrăgita interpretă de muzică populară Oana Bozga-Pintea.

Încă de la primele ore ale dimineții, locașul de cult a devenit neîncăpător, credincioșii așteptând cu mare bucurie momentul Ospățului Euharistic pregătit de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, iar mai apoi, imediat după oficierea Sfintei Liturghii, au primit cu emoție buchetul de pricesne închinate Maicii Domnului, interpretate de glasul angelic și înălțător al invitatei noastre speciale.

Evenimentul a avut un scop dublu: pe de o parte s-a urmărit marcarea acestei perioade de înaltă trăire duhovnicească, suplimentând rânduiala liturgică specifică rânduită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu în cuprinsul Eparhiei noastre, iar pe de altă parte momentul a avut și un caracter caritabil, marcând încheierea campaniei umanitare „Solidari cu semenii din Munții Apuseni afectați de inundații”, inițiată în perioada 25 iulie-8 august a.c. de parohiile Târgu-Mureș IV și Târgu-Mureș XI.

Astfel, pe lângă rugăciunile speciale înălțate către Preamilostivul Dumnezeu și Maica Domnului spre a le șterge lacrimile amare de pe obrajii loviți de aceste momente de grea încercare și să-i întărească spre a-și duce cu bucurie crucea, în cadrul campaniei umanitare am reușit colectarea unei sume consistente de bani, alimente, haine și alte obiecte de uz gospodăresc, care vor fi oferite semenilor noștri din Munții Apuseni care sunt afectați de viiturile care s-au petrecut în săptămânile trecute.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu-Mureș, reunește enoriașii parohiilor Târgu-Mureș IV, păstorită de părintele Vasile Ilieș, și Târgu-Mureș XI, păstorită de părintele Silviu Jimborean, Inspector pentru misiune și tineret pentru județul Mureș.

Pr. Silviu Jimborean

Share