Festival de pricesne găzduit de biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Șard, în Duminica a IV-a din Postul Mare

Într-o zi luminată de credință și tradiție, în Duminica a IV-a din Post Mare, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Șard a fost gazda festivalului de pricesne intitulat „Din suflet de creștin”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Comunei Ighiu și Consiliu Local Ighiu, în parteneriat cu Parohiile Ortodoxe Șard, Ighiu, Ighiel, Bucerdea Vinoasă și Țelna, marcând astfel Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor.

Marinela Baba, Ioana Breda Morar, Geanina Nana Buzan și Dorina Narița au încântat inimile credincioșilor prezenți prin frumoasele cântări interpretate, umplând biserica în note de armonie și rugăciune. Pricesnele sacre, transmise cu emoție și sensibilitate, au reprezentat o călătorie spirituală pentru fiecare credincios prezent.

În încheierea momentului festiv, primarul comunei Ighiu, ec. Traian Rusu, a acordat Diplome de onoare părintelui paroh Tiberiu Apolzan, părintelui Mihai Cordea și părintelui Viorel Slevaș pentru angajamentul neclintit în îndrumarea spirituala și morală, pentru sprijinul acordat în momentele cele mai importante ale vieții, dar și pentru implicarea activă în viața comunității.

Debutul festivalului „Din suflet de creștin” a avut un succes răsunător, aducând lumină și speranță în inimile comunității locale. Prin îmbinarea muzicii, tradiției și comunității, evenimentul a demonstrat puterea unității și a adus oamenii mai aproape în spiritul credinței și al armoniei. Post cu folos duhovnicesc!

Pr. Tiberiu Apolzan
Parohia Ortodoxă Șard

Share