Festivalul coral „Armoniile copilăriei” (ediția a doua), organizat la Alba Iulia

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în perioada 15-16 iunie 2024, în municipiul Alba Iulia, a avut loc cea de-a doua ediție a festivalului coral „Armoniile copilăriei”. Evenimentul a reunit participarea a trei formațiuni corale alcătuite din copii și tineri, care au susținut un concert de muzică românească de inspirație folclorică. Manifestarea a fost organizată de Fundația și Corul de Copii „Theotokos” din Alba Iulia, sub atenta coordonare a pr. asist. univ. drd. Nicolae-Călin Bulac, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și Primăria Municipiului Alba Iulia.

Evenimentul cultural-artistic și bisericesc a debutat sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Manifestarea s-a bucurat de prezența a numeroși credincioși și iubitori de muzică, alături de care s-a aflat și domnul Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia. În debutul festivalului, pr. lect. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Eparhiei Alba Iuliei, a rostit un cuvânt de bun venit, subliniind importanța organizării unui astfel de eveniment cultural-artistic în Cetatea Alba Iuliei. În prima parte a manifestării, au intrat pe scenă membrii Corului de Copii „Buna Vestire” al Parohiilor Ortodoxe Alba Iulia – Centru I și Alba Iulia – Centru II, dirijat de către prof. Adriana Irimie. De asemenea, alături de tineri s-a aflat și pr. Doru Gheaja. Apoi, a concertat Corul de Copii „Theotokos” al Parohiei Ortodoxe Alba Iulia – Maieri I, dirijat de către pr. asist. univ. drd. Nicolae-Călin Bulac.

În continuare, au încântat inimile albaiulienilor, în calitate de invitați speciali, membrii Corului de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române, formațiune vocală aflată sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Luminița Stoian Guțanu. În a doua zi a festivalului, duminică, 16 iunie, membrii Corului de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” au fost prezenți la Catedrala Reîntregirii din vechea Cetate a Bălgradului, prilej cu care au oferit răspunsurile liturgice în cadrul Dumnezeieștii Liturghii. La finalul slujbei, membrii formațiunii corale din Capitală au interpretat un buchet de cântece religioase.

Share