Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică, 26 ianuarie 2025, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Târgu Mureș, a avut loc premierea participanților la concursul județean de creație intitulat „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu”, ediția a IV-a, dedicat elevilor din cuprinsul județului Mureș. Concursul, organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret și Biroul de cateheză – Structura pentru județul Mureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș, se înscrie în seria manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale, cu scopul de a promova în rândul elevilor și tinerilor cultura românească, valorile (umane, materiale și imateriale, deopotrivă) și elementele care alcătuiesc patrimoniul cultural național, cu accent pe conștientizarea importanței pe care o prezintă opera celui mai mare poet român al tuturor timpurilor, Mihai Eminescu, pentru spațiul cultural național și mondial.
Evenimentul a fost precedat de slujba parastasului pentru poetul Mihai Eminescu, oficiată de un sobor de preoți, condus de către părintele lect. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența doamnei Dumitrița Gliga, deputat în Parlamentul României și membru în comisia de învățământ în Camera Deputaților, respectiv a doamnei prof. Paula Maria Dărăban, Inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș.
În deschidere, gazda evenimentului și inițiatorul acestui concurs, părintele Silviu Jimborean, Inspector de tineret pentru județul Mureș în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, a adresat cuvântul de bun-venit și mulțumirile cuvenite Înaltpreasfințitului Părinte Irineu și părintelui Oliviu Botoi pentru sprijin, îndrumare și pentru dragostea nemărginită pe care o poartă tuturor tinerilor și cadrelor didactice pe care îi păstoresc cu multă râvnă și jertfă. De asemenea, cuvinte de mulțumire au fost îndreptate către prof. Paula-Maria Dărăban, pentru susținerea necondiționată a proiectelor de colaborare dintre Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei și instituția condusă de domnia sa, ISJ Mureș, colaboratorilor din cadrul instituției partenere, invitaților prezenți în mijlocul tinerilor iubitori de cultură pentru frumoasa colaborare, și cadrelor didactice și preoților implicați în organizarea concursului, precum și elevilor (preșcolari și școlari) care, cu multă muncă, seriozitate și entuziasm, au reușit să-și transmită cât mai original admirația și prețuirea față de cel mai mare poet român al tuturor timpurilor, prin frumoasele lucrări înscrise în cadrul concursului.
Părintele consilier Oliviu Botoi a transmis cuvântul de binecuvântare și felicitare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, pentru minunatul exercițiu de cultură realizat, prin care au descoperit frumosul din propriile suflete. În cuvântul rostit, sfinția sa a accentuat importanța lecturii pentru formarea și progresul nostru, întrucât însuși actul de omagiere a poetului Mihai Eminescu presupune îndrumarea atenției spre cărți, pentru că „în ele aflăm adevărata cunoaștere și comoară”, descoperindu-ne sensul vieții și croindu-ne un viitor luminos și plin de roade aât pentru noi, cât și pentru societate. De asemenea, părintele consilier a adresat publicului prezent invitația la o reflecție asupra vieții, la aprecierea oamenilor importanți din viața noastră (părinți, profesori, prieteni advărați) cu care avem o legătură sufletească puternică, „o legătură a trăirii față către față, a privirii în ochii celuilalt, a atingerii, a bucuriei, a zâmbetului” și la îndepărtarea de celelalte lucruri care sunt doar „vis și visare” și au rolul de a ne depărta de propria persoană, de credința și cultura autentică a spațiului românesc: „patria noastră se află în noi și de aceea oriunde ne-am afla, dacă trăim cu adevărat cultura zi de zi, prin lectură, prin cunoaștere, prin introspecție și prin credința noastră, atunci cu siguranță vom subzista ca popor, ne vom conserva identitatea și, mai mult decât atât, vom simți bucuria și mândria unui popor despre care Mihai Eminescu a scris atât de frumos în multe dintre opelere sale”.
În cuvântul domniei sale, doamna deputat l-a prezentat pe Eminescu ca fiind reprezentantul nivelului superior al culturii române, care a lăsat poporului român și culturii universale un tezaur cultural de mare preț cu care ne mândrim în întreaga lume. Domnia sa a apreciat cunoștințele vaste ale lui Mihai Eminescu în domeniile multidisciplinare care guvernează viața omului, precum și faptul că acesta vorbea fluent opt limbi străine, însă a atras atenția că marele poet național a dobândit această pregătire temeinică nu din spațiul online (care, de altfel, nici nu exista în acele vremuri), ci prin lectură și mult studiu. De altfel, scrierile eminesciene reprezintă un model și o sursă de inspirație pentru viața noastră de zi cu zi, atât personală, cât și profesională, evenimentele și temele abordate fiind actuale și în zilele noastre. În continuare, doamna inspector școlar general al județului Mureș a apreciat colaborarea cu Arhiepiscopia Alba Iuliei în realizarea acestui concurs ca fiind o modalitate de omagiere a marelui nostru poet Mihai Eminescu, dar și de a marca Ziua Culturii Naționale. Domnia sa a precizat că „Eminescu este un simbol al românilor și al românității”, îndemnând la citirea operei și la o apropiere mai profundă de creația eminesciană, căci marele poet național este darul lui Dumnezeu pentru posterioritate.
Aproape 700 de elevi participanți (ciclurile preșcolar – grupa mare, primar, gimnazial și liceal) de la unități de învățământ din toate protopopiatele județului Mureș (Luduș, Reghin, Târgu Mureș, Târnăveni și Sighișoara), dar și din județele Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Vaslui, Iași, Ilfov, precum și din Republica Moldova, sub îndrumarea a peste 150 de cadre didactice și a preoților parohi, au transmis lucrări încadrate în cele patru secțiuni ale concursului: eseu, interpretare-recitare, interpretare muzicală și desen. Juriul, alcătuit din cadre didactice de diverse specializări, de la toate ciclurile de învățământ, precum și din specialiști practicieni din domeniul fotografiei, a deliberat acordarea a aproximativ 300 de premii și mențiuni celor mai bune creații, precum și acordarea de diplome de participare tuturor participanților – elevi, cadre didactice și preoți coordonatori. Cea mai de seamă lucrare/reprezentație de la fiecare dintre cele patru secțiuni ale concursului a fost răsplătită cu marele premiu, ce constă într-un acces gratuit în parcul de aventură Dynamis din Alba Iulia și un voucher valoric (500 lei) la o librărie, oferite de Structura de tineret pentru județul Mureș a Departamentului de tineret și Biroului de cateheză din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei.