Filiala albaiuliană, prezentă la Consfătuirea Națională ASCOR din București

În perioada 14-16 iulie a.c., la București, a avut loc Consfătuirea Națională ASCOR. Această întâlnire a fost organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a reunit membrii reprezentanți ai filialelor ASCOR din întreaga țară. Filiala ASCOR Alba Iulia a fost reprezentată de vicepreședintele Alexandru-Vasile Graur și de Darius-Mădălin Haidău, coordonatorul Departamentului Cultural.

Prima zi a debutat cu deschiderea oficială în care a fost transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Patriarh Daniel, urmat de cuvântul domnului Mihai Paraschiv, inspector patriarhal, și a domnului Ioan Tabarcia, președinte ASCOR București. În continuare, au avut loc discuții asupra situației juridice a fiecărei filiale, au fost prezentate rapoartele de activitate aferente perioadei august 2022 – iulie 2023 și au fost puse bazele unor schimburi de experiență între filiale, cu scopul de a ajuta la descoperirea specificului cultural și bisericesc al țării.

Programul din a doua zi a Consfătuirii Naționale ASCOR a debutat la Biserica Sfântul Nicolae – Ghica Paraclis Universitar, care a unit în rugăciune reprezentanții filialelor din țară. La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiat parastasul pentru membrii ASCOR adormiți în Domnul. Ziua a continuat cu un pelerinaj la Mănăstirea Căldărușani, unde tinerii ascoriști s-au închinat la moaștele Sfântului Grigorie Dascălul și au petrecut câteva momente la mormântul părintelui arhimandrit Sofian Boghiu, propus pentru canonizare de către Sfântul Sinod.

A doua zi s-a încheiat la Reședința Patriarhală, unde tinerii au fost primiți de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a apreciat activitatea desfășurată de toate filialele ASCOR și a evidențiat importanța schimburilor de experiență: „Vă felicităm pentru activitățile dumneavoastră, vă mulțumim și în același timp vă încurajăm să aveți cât mai multe schimburi de experiență [...]. Este foarte important să ne cunoaștem și țara, și specificul cultural și bisericesc, întrucât aceasta este o dimensiune îmbogățitoare”.

În ultima zi a Consfătuirii, reprezentanții filialelor ASCOR au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou. Următoarea întâlnire a reprezentanților ASCOR va avea loc în perioada 3-5 noiembrie 2023 și o să fie găzduită de filiala Baia Mare.

Share