Miercuri, 13 noiembrie a.c., la Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia, s-a desfășurat a doua ediției a proiectului ,,Cuvântul lui Dumnezeu în viața tinerilor”, evenimentul fiind prilejuit de Ziua Mondială a Bibliei. Proiectul a fost realizat de părintele prof. dr. Bogdan Avram împreună cu elevii claselor a X-a A și B. Ziua Bibliei a fost instituită în România la propunerea și prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 14-15 noiembrie 2006.
Pentru început, am realizat o incursiune în istoria Sfintei Scripturi, singura carte al cărei Autor este prezent când o citești. De asemenea, le-am vorbit tinerilor despre prima ediție tipărită a Noului Testament în limba română, care a văzut lumina tiparului la Bălgrad (Alba Iulia) în anul 1648. Apoi, în continuare, elevii clasei a X-a B au prezentat cele zece Porunci din Vechiul Testament, aducând câte o explicație pe înțelesul colegilor. Elevii din clasa a X-a A au explicat virtuțile care decurg din cele nouă Fericiri, rostite de Domnul Hristos în Predica de pe Munte, iar la sfârșitul prezentării au cântat aceste Fericiri.
Scopul acestei activități a fost acela de a sădi „sămânța” Cuvântului Sfintei Scripturi în inimile curate ale tinerilor participanți, care cu siguranță va da rod la vremea potrivită. De asemenea, acest proiect are ca obiectiv conștientizarea împlinirii Poruncilor divine și practicarea virtuților teologice în mediul militar. La final, elevii au putut urmări filmulețul „Biblia – Cuvântul care dă viață”, realizat de profesorii de Religie și de elevi din județului Alba, la care au participat cinci elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”.
Pr. prof. dr. Bogdan-Laurențiu Avram