Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, prezent în mijlocul credincioșilor albaiulieni la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

În prima zi a Postului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a participat la slujba Vecerniei și a Paraclisului Maicii Domnului, oficiată la Catedrala arhiepiscopală. La final, Chiriarhul nostru a rostit o meditație duhovnicească.

Luni, 1 august 2022, în prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor dreptslăvitori din vechea Cetate a Bălgradului. Începând cu ora 18.00, la Catedrala Reîntregirii, Întâistătătorul Eparhiei noastre a participat la slujba Vecerniei și a Paraclisului Maicii Domnului. Cu acest prilej, Ierarhul Alba Iuliei a rostit o meditație duhovnicească în care a evidențiat importanța Postului Adormirii Maicii Domnului ca răstimp prielnic de a spori cultul de supravenerare adus Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În finalul cuvântului adresat celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „În calitatea ei de «Maică a Vieții» sau «Eva cea nouă», Preacurata poate să ne ajute în toată vremea și în tot locul și să ne scape pe noi de nenumărate primejdii. Prezentă mereu în viața Bisericii, Maica lui Dumnezeu ne acoperă cu Sfântul ei Acoperământ și ușurează ceea ce este greu, limpezește ceea ce este încurcat, luminează ceea ce este întunecat și, mai ales, obține de la Fiul ei biruitor tot ceea ce ne este de folos. Iată de ce, în acest sezon liturgic, îi cântăm cu entuziasm: «Bucură-te, cea plină de har, care întru Adormirea ta nu ne lași pe noi»”.

Cinstirea Fecioarei Maria s-a regăsit în cultul liturgic al Bisericii încă din primele veacuri creștine. Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, element fundamental în cadrul cultului Maicii Domnului, este citit de către credincioși atât în perioada Postului din primele două săptămâni ale lunii august, numit și Postul Sântămăriei, cât și la vreme de încercare. În acest răstimp de primenire sufletească, în bisericile din Eparhia Alba Iuliei se săvârșește zilnic slujba Paraclisului Maicii Domnului, până în ajunul Praznicului închinat Adormirii Fecioarei Maria.

Share