Întâistătătorul Eparhiei noastre a liturghisit la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea

De Praznicul Nașterii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la Mănăstirea Recea. În ajunul sărbătorii, Ierarhul nostru a săvârșit slujba Vecerniei mari cu Litie. În ziua Praznicului, Arhipăstorul Alba Iuliei a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară al așezământului monahal.

Joi, 8 septembrie 2022, zi în care Biserica noastră prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Recea, protopopiatul Târgu-Mureș, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. În ajunul sărbătorii, Chiriarhul nostru a oficiat slujba Vecerniei mari cu Litie în altarul de vară al Mănăstirii, iar la final a rostit o meditație duhovnicească. În ziua Praznicului, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența anumeroși credincioși pelerini.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Maica Domnului este pentru toți ocrotitoare, ajutătoare și apărătoare. Să ne gândim la fericirea ei în slava cerească, unde nu-i uită pe niciunul dintre fiii ei pământești. Să ne gândim la regalitatea ei maternă, o regalitate spirituală pe care și-o exercită pentru fiecare om de pe pământ. Aceasta este eficace numai în măsura în care este acceptată în mod vital. De aceea îi zicem în Acatist: «Bucură-te, că pe măsura credinței împarți tămăduiri». Ea, Preacurata Fecioară, este harul lui Dumnezeu cu chip de femeie, fiindcă este Maica Dumnezeului nostru”.

Share