Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit slujba Vecerniei și a Paraclisului Maicii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală

Pe data de 8 august 2024, în a doua săptămână a Postului Adormirii Maicii Domnului, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba Vecerniei și a Paraclisului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Catedrala Reîntregirii. La final, Ierarhul nostru a rostit o meditație duhovnicească.

Joi, 8 august a.c., în a doua săptămână a Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din orașul Marii Uniri. Începând cu ora 18.00, Arhipăstorul nostru a săvârșit slujba Vecerniei și a Paraclisului Maicii Domnului, în prezența a numeroși credincioși. La final, Chiriarhul Alba Iuliei a rostit o meditație duhovnicească în care a reliefat rolul providențial al Fecioarei Maria în lucrarea de mântuire a neamului omenesc.

Cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a regăsit în cultul liturgic al Bisericii încă din primele veacuri creștine. Paraclisul Maicii Domnului, element fundamental în cadrul cultului Fecioarei Maria, este citit de către credincioși atât în perioada Postului din primele două săptămâni ale lunii august, numit și Postul Sântămăriei, cât și la vreme de încercare. În acest răstimp de primenire sufletească, în bisericile din Eparhia Alba Iuliei se săvârșește zilnic slujba Paraclisului Maicii Domnului.

Share