Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în după amiaza zilei de 14 decembrie 2024 a avut loc evenimentul cultural și duhovnicesc intitulat ,,Întâlnirea tinerilor ortodocși din protopopiatul Reghin”, găzduit de biserica parohiei ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. La inițiativa părintelui protopop Valentin Vârva, sub egida cercului pastoral misionar „Sfânta Ecaterina”, acest eveniment reunește anual preoți, cadre didactice și tineri de pe raza protopopiatului Reghin și are ca scop intensificarea pastorației pentru generația tânără, consolidarea comuniunii și actualizarea mesajului bisericesc la provocările și frământările sufletești ale societății postmoderne.
Chemarea tinerilor la mărturisirea credinței este mesajul mereu actual al Bisericii. Într-o societate impregnată de secularizare, nonvalori și consumerism, libertatea sufletească, prin înrudirea cu Hristos, este calea și chemarea personală pentru noile generații de creștini. Despre taina întâlnirii și înrudirii cu Hristos a vorbit în mod sublim părintele conf. univ. dr. Lucian Colda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, invitatul din acest an, care a susținut conferința cu titlul ,,Cât de înrudiți (mai) suntem cu Domnul Iisus Hristos?”. În continuare tinerii au avut posibilitatea să adreseze întrebări pe teme diverse legate de credință, dar și cu referire la provocările pe care le întâmpină în viața cotidiană, la care părintele profesor a oferit răspunsuri concrete și folositoare.
În continuare, Corul „Ecclesia”, format din preoți de pe raza protopopiatului Reghin, dirijat de către părintele dr. Vasile Fărcaș, a încântat auditoriul cu maiestuoasele colinde corale, pregătite pentru acest eveniment. La final părintele protopop a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment, în mod deosebit părintelui conf. univ. dr. Lucian Colda, și părintelui Viorel Șulea, paroh al parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Reghin, gazda acestei întâlniri. În atmosfera duhovnicească a postului, tinerii reghineni au avut posibilitatea de a se împărtăși, prin cuvânt catehetic, colinde, dialog, de un moment unic și înălțător.
Pr. Vasile Valentin Gherman