În data de 3 septembrie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Reîntregirii. La momentul rânduit din cadrul slujbei, monahul Rafael, viețuitor al obștii Mănăstirii Afteia, a fost hirotonit întru ierodiacon.
Marți, 3 septembrie 2024, zi în care Biserica noastră face pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, și a Sfântului Cuvios Teoctist, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din Cetatea Marii Uniri.
Începând cu ora 8.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, monahul Rafael, viețuitor al obștii Mănăstirii Afteia, a fost hirotonit întru ierodiacon.