Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Sânmărtinul de Câmpie

De Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie, protopopiatul Târgu-Mureș. În prezența a numeroși credincioși, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.

Pe data de 15 august 2021, în Duminica a VIII-a după Rusalii, zi în care Biserica noastră dreptslăvitoare prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit la Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie, protopopiatul Târgu-Mureș. Cu prilejul hramului acestei vetre monahale, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în pridvorul deschis al bisericii Mănăstirii. Stareț al acestui așezământ călugăresc este părintele protosinghel Teodul Libeg.

Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus:

„Trăim într-un veac marcat de haos, nesiguranță și relativism moral. Goana nebună după profit și după agoniseală materială a pus stăpânire peste omenirea de astăzi. Orele de prestări de servicii s-au înmulțit, umplând întreaga zi, încât noi nu ne mai putem relaxa și odihni. Peste tot în lume s-a extins criza financiară și economică, ce duce la îmbolnăvirea în masă a omenirii. Numai Dumnezeu ne poate scăpa de această prăpastie lângă care noi ne-am plasat, noi, sărmanii muritori. Să fim încredințați că dincolo de nori avem un Dumnezeu viu, solidar cu întreaga creație și cu omenirea răscumpărată. Îl avem pe Iisus Hristos Care marchează cu victoria Sa toate întâmplările lumii și ale istoriei. El rămâne cu noi până la sfârșitul veacului, așa cum ne-a promis. Când știm că lângă El se află o inimă de mamă, nu putem decât să fim optimiști și voioși. Acolo este Născătoarea de Dumnezeu, ocrotitoarea noastră. Ea este dintre noi, de pe pământ, rudenia noastră la ceruri. Nimeni ca ea nu vrea și nu poate să ne mângâie fruntea, să ne alunge tristețea și să prefacă lacrima noastră în surâs de fericire. Precum spune Sfântul Siluan Athonitul, Maica Domnului are milă de toți și-i miluiește pe toți”.

*

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Sânmărtinul de Câmpie este așezată în centrul Transilvaniei, reprezentând o veritabilă vatră spirituală pentru credincioșii din împrejurimi. Prima atestare documentară a locului propriu-zis datează din anul 1329. Potrivit tradiției, în secolul al VII-lea, pe aceste meleaguri a viețuit un monah cu o aleasă viață duhovnicească, pe nume Martin, care avea să fie martirizat. Acesta a fost recunoscut de către contemporani ca fiind o persoană sfântă, locul urmând să fie numit astfel (Sânmărtin) tocmai datorită cinstirii aduse acestuia.

Viața monahală de la Sânmărtin avea să înceteze odată cu anul 1783, atunci când preoții Atanasie și Gheorghe au fost alungați din cadrul Mănăstirii, unul dintre ei fiind martirizat pentru dreapta credință. În continuare, locașul de cult a rămas pustiu, însă în ciuda acestui fapt, numeroși credincioși dreptslăvitori aveau să venereze acest loc. Viața spirituală a vetrei monahale de la Sânmărtin a reînceput după anul 1990, odată cu venirea aici a părintelui Teodul Libeg. La puțin timp, a fost demarată ridicarea noului locaș de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, târnosit de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu la data de 18 mai 2014.

Share