Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” de la Ponor

La data de 12 decembrie 2023, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în biserica Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” de la Ponor. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Teofana Palici.

Marți, 12 decembrie a.c., în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” de la Ponor, protopopiatul Aiud. Cu prilejul hramului acestui așezământ călugăresc, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica mănăstirii. Vatra monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Teofana Palici.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Hristos ne iubeşte, ne caută pe fiecare dintre noi. Domnul priveşte orice fiinţă umană cu o infinită tandreţe şi cu o profundă compasiune. Răspunzând la apelul dragostei Sale, noi vom deveni voioşi şi frumoşi şi vom înţelege cuvintele psalmistului David, care zice: «Mă vei umple de veselie cu faţa Ta, Doamne, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura» (Ps. 15, 11). O astfel de veselie duhovnicească a avut Sfântul Ierarh Spiridon atunci când Îngerii cântau împreună cu el, la Dumnezeiasca Liturghie. Iar acum se desfătează în cer, văzând frumuseţea Preasfintei Treimi, a Cărei mare taină a mărturisit-o la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 325”.

Mănăstirea „Sfântul Ierarh Spiridon” de la Ponor a fost înființată în anul 2009, la inițiativa părintelui protosinghel Irineu Curtescu. În luna aprilie a anului 2013, au fost demarate lucrările de construcție a acestei vetre călugărești, în plan arhitectonic de cetate, cu biserica în centru și cu o singură intrare, pe sub clopotniță, pe latura de vest. Târnosirea locașului de închinare a avut loc în data de 23 iulie 2017, în Duminica a VII-a după Rusalii, fiind oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei noastre, Părintele Arhiepiscop Irineu, în prezența a numeroși credincioși.

Share