La data de 22 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent în parohia Sângeorgiu de Mureș II. Arhipăstorul nostru a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
În Duminica a XXXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, numită și „a lui Zaheu vameșul”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Sângeorgiu de Mureș II, protopopiatul Târgu-Mureș. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. La finalul slujbei, în semn de aleasă prețuire și apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă în ogorul Bisericii lui Hristos, părintele paroh Eugen Bărăian a fost hirotesit întru iconom-stavrofor.
Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Zaheu a murit demult, îndreptat și mântuit. Casa lui a dispărut și nu o mai putem găsi, însă Mântuitorul continuă să vină sub acoperământul casei sufletului nostru. Noi ne-am înstrăinat prin faptele noastre de Dumnezeu, de semenii noștri și de noi înșine. Oare nu avem impresia că este ceva în viața noastră care nu se mai poate amâna? Oricât am înăbuși nevoia sufletească, ea tot va răbufni la suprafață, pentru că Domnul ne avertizează: «Nu numai cu pâine va trăi omul». Avem posibilitatea să ne ridicăm din adâncul vinei noastre, dar nu vrem. Zaheu a voit și s-a mântuit. Această atitudine trebuie să o aibă fiecare credincios, să ardă de dor și de iubire după Dumnezeul Cel Viu și Dumnezeu va răspunde la setea sufletului său cu iubirea Sa iertătoare și tămăduitoare”.
Parohia Sângeorgiu de Mureș II a fost înființată la 1 martie 2008, păstor al acestei comunități fiind de la acea dată părintele Eugen Bărăian. Piatra de temelie a noii biserici a fost așezată pe 7 octombrie 2013, lucrările de edificare fiind realizate cu sprijinul autorităților locale. La data de 17 mai 2018, de Praznicul Înălțării Domnului, a fost oficiată pentru întâia oară Sfânta Liturghie în noul locaș. Iconostasul bisericii a fost montat doi ani mai târziu, urmând ca în anul 2022 să fie demarată lucrarea de pictură interioară, executată în tehnica fresco. Până în prezent, a fost îmbrăcată în haina picturii suprafața Sfântului Altar, proces încheiat în săptămâna premergătoare Praznicului Nașterii Domnului (2022).