Miercuri, 24 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în parohia Cetea, protopopiatul Alba Iulia, s-a derulat o nouă acțiune cu caracter duhovnicesc. Biserica parohială i-a primit, începând cu ora 8.00, pe elevii Școlii Gimnaziale din Galda de Jos, structura Benic, aflați în cadrul programului „Școala altfel”. Tinerii au fost însoțiți de înv. Sabina Nistor și înv. Cornelia Boian, respectiv de prof. Gheorghe Maxim (disciplina Religie).
După ce au luat parte la Taina Sfintei Spovedanii, tinerii au primit Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos în cadrul Dumnezeieștii Liturghii a Darurilor înainte-sfințite, slujbă oficiată de preoții Alexandru Rusu (parohia Galda de Sus), Andrei Bitanu (parohia Benic) și Marius Cioara (parohia Cetea). Este pentru a treia oară când are loc o astfel de activitate duhovnicească, după cele de la Benic și Galda de Sus, toate acestea pornind din dorința celor trei preoți parohi de a întări comuniunea între cei mai mici enoriași ai parohiilor implicate, dar și de a păstra o legătură strânsă cu dascălii care îi îndrumă cu seriozitate și multă dăruire.