O nouă acțiune în cadrul proiectului „Caravana ASCOR – «Tinerețea, timpul marilor alegeri»”

Începând cu luna august 2022, în Arhiepiscopia Alba Iuliei se desfășoară un proiect catehetic inițiat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, intitulat „Caravana ASCOR – «Tinerețea, timpul marilor alegeri»”.

Luni, 15 august, Caravana a făcut un nou popas în parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Livezile, protopopiatul Aiud, parohie păstorită de părintele Răzvan-Petru Țârău. Activitatea desfășurată în această zi a fost una specială, prin participarea mai multor tineri de pe valea Aiudului, alături de preoții Mihai Traian Popa din Poiana Aiudului și părintele Titus Fufezan din Măgina. Și în cursul acestei zile, voluntarii ASCOR Alba Iulia au desfășurat cu copiii o serie de ateliere tematice, abordând subiecte de actualitate și teme biblice, accentuând importanța alegerilor din tinerețe, alegeri care influențează întreaga viață.

Având în vedere că acest proiect se concentrează pe înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, o parte semnificativă a timpului a fost alocată familiarizării tinerilor cu lectura Sfintei Scripturi, activitate coordonată de părintele profesor Răzvan Brudiu. Totodată, Petru Mircea, președintele ASCOR Alba Iulia, le-a prezentat tinerilor prezenți Pilda fiului risipitor, oferind exemple concrete ale modurilor în care și noi ne putem risipi. De asemenea, în curtea bisericii s-au desfășurat și câteva jocuri interactive. În timpul întâlnirii, fiecare participant a primit un exemplar al Noului Testament cu Psalmii, iar la final și o diplomă pentru implicarea în acest minunat proiect.

Caravana ASCOR – „Tinerețea, timpul marilor alegeri” este un proiect catehetic desfășurat la nivel național, destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și se află la a doua ediție. Acest proiect se desfășoară pentru prima dată în Arhiepiscopia Alba Iuliei.

Text: Preot Răzvan-Petru Țârău
Foto credit: Alexandru Samuel Popa

Share